Istoricul bisericii cu hramul
“Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Medgidia

Profesor dr. NATAŞA PETEU

cupată în secolul al XV-lea de către otomani, Dobrogea îşi pierduse identitatea statal-politică românească. Stăpânirea străină nu le recunoştea românilor dreptul de a se organiza pe temei naţional, dar le recunoştea organizarea pe temei religios. Administraţia recunoştea - şi, de cele mai multe ori, şi respecta - biserica creştină, ca instituţie şi lăcaş de cult.

Cunoaşterea istoricului instituţiilor de cult oferă câteva posibile răspunsuri, la întrebarea privind existenţa, dezvoltarea şi afirmarea românilor din Dobrogea.
Oraşul Medgidia este distrus de turci în prima jumătate a sec al XV-lea şi se reface la jumătatea sec al XVIII-lea.
Distrus din nou în 1828-1829 devine, printr-o colonizare tătărească şi prin construcţia căii ferate Cernavodă-Constanţa, un oraş important1.
Până în anul 1878, când judeţele Constanţa şi Tulcea au trecut sub administraţie românească, fiind atribuite României prin tratatul de la Berlin, în schimbul Sudului Basarabiei, populaţia românească era redusă numeric, fapt ce explică cauza pentru care, în Medgidia, oraş central dobrogean n-a existat până în 1890 o biserică creştină românească.
Populaţia Medgidiei scăzuse dramatic de la 20.000-25.000 de locuitori cât erau în 1874, la 2.449 de suflete în 18992, din cauza frigurilor, tifosului şi retragerii tătarilor în 1877.
Alături de alte etnii erau şi români veniţi din Transilvania înainte de 1878 precum: Dobrotă din Tulghea de Braşov, Golea din Satul Lung, Bârzan din Seliştea Sibiului, Sorescu tot de acolo, Bădila de la Sibiu, 1874, Constantin Urzică, 1849, din Cavaran, Trei Scaune3. Doar şase dintre români aveau acte de proprietate agrară care însumau 127 hectare.
Puţinele date menţionează în Medgidia încă din timpul stăpânirii otomane, până în 1878, o biserică ortodoxă bulgărească4. Într-o dare de seamă, prefectul de Constanţa spune: „La Mangalia şi Medgidia erau două biserici bulgare”5. Părăsite de preoţii lor, au fost ocupate cu preoţi români.
În fapt, ceea ce ţinea loc de biserică, având hramul „Sf. Chiril şi Metodiu”, era o capelă în forma unei case dreptunghiulare cu o tindă şi un mic altar, cu un tavan obişnuit oricărei locuinţe, la care servise un singur preot bulgar, preotul Ştefan, întrucât, puţina populaţie ortodoxă era formată - după un raport medical de statistică din 1881- din 278 români, 45 bulgari, 27 greci, 35 armeni, 18 ruşi6, în total, 403 creştini.
Important de reţinut este faptul că autorizaţia de construcţie dată în timpul stăpânirii otomane cuprindea o anumită restricţie pentru biserici, aceea că era obligatoriu să fie zidite cu o jumătate de metru sub nivelul pământului. Numai geamiile se zideau la nivelul pământului, ceea ce însemna că pe primul loc se aflau credincioşii lui Alah şi după aceea urmau celelalte categorii de credincioşi. O astfel de biserică durează încă: este biserica din Istria, judeţul Constanţa, unde se poate vedea că este zidită cu o jumătate de metru sub nivelul pământului (informaţia a fost dată de Marinescu Corneliu, 95 de ani, profesor şi om de cultură, autor al primei monografii(manuscris) a oraşului Medgidia, 1968.
Biserica „Sf.Chiril şi Metodiu”, cunoscută şi sub numele de Biserica Veche, situată la marginea vestică a oraşului Medgidia, la distanţa de cca 80 m vest de Biserica actuală „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, a fost demolată în 1899, iar pe locul unde a fost altarul, s-a ridicat un monument de marmură pe care se află următoarea inscripţie: „Acest monument s-a ridicat pe locul unde a fost Sf. Prestol al Bisericii Vechi Sf. Chiril şi Metodiu, care s-a dărâmat în 1899, an în care s-a sfinţit Biserica Nouă cu patronul Sf. Apostoli Petru şi Pavel”.
În anul 1964, acest monument a fost strămutat lângă altarul bisericii şi i s-a făcut crucea de deasupra care se pierduse. Precizăm că strămutarea monumentului s-a făcut pentru motive de siguranţă, că Biserica Veche era, în 1899, în stare de degradare, precum şi faptul că, în 1890, când s-a început construcţia bisericii noi, în Medgidia existau 6 geamii construite în 1865, 1869, 1870, două în 1872 şi o alta în 1876. Datele au fost furnizate îndeosebi de domnul Dumitru Chirovola, venit în Medgidia în 1895, de când a funcţionat ca ajutor, mai apoi ca secretar al primăriei oraşului Medgidia şi a făcut parte din comitetul parohial de construcţie al bisericii, ca şi de Bucur Târgovişteanu, mort în 1964, de asemeni, consilier parohial, care a cunoscut Biserica Veche (această informaţie a fost furnizată de Popa Octavian, preot paroh în prezent, care ne-a pus la dispoziţie un scurt istoric al bisericii aflat în arhivă). Alte surse dau, pentru Biserica Veche din Medgidia, anul înfiinţării ca fiind 18727. Într-un document, se spune doar că, în timpul războiului din 1877, se afla aici numai o casă de rugăciune cu un singur preot.8 Între anii 1890-1898 s-a construit biserica actuală cu hramul Sf. Apostoli Petru şi Pavel.9 La început, edificiul a purtat numele de „Catedrala Ortodoxă”, fiind ridicat pe ruinele unui castru roman.10
Privitor la noua biserică, există date înscrise pe două plăci de marmură (Înscripţiile conţin următoarele: Prima placă: „Regatul României, Judeţul Constanţa. În anul 1890 luna iulie în 20 s-a pus temelia Bisericii Ortodoxe Române în urbea Medgidia cu patronul Sf. Apostoli Petru şi Pavel, sub domnia regelui Carol I. Biserica face parte din Eparhia Dunării de Jos, având ca Episcop pe P.S. Părintele Partenie, prefectul Judeţului - Colonel Schelleti, Administratorul Plasii - B. Kogălniceanu, Protoiereul Judeţului - R.D. Mircea, Comitetul Construcţiunii: D.C. Antonescu – preşedintele , Ef. V. Ştiuca – vicepreşedinte, Ion. Ghibu, R. Niţulescu, P. Răchiţeanu, A. Marinoff – membrii.” A doua placă conţine următoarea inscripţie: „Regatul României, Judeţul Constanţa. În Anul 1890, luna iulie în 20 s-a început şi în anul 1898, luna octombrie s-a terminat această biserică ortodoxă română în urbea Medgidia cu patronul Sf. Apostoli Petru şi Pavel sub domnia regelui Carol. Biserica face parte din Eparhia Dunării de Jos, având ca Episcop pe P.S. Partenie prefectul Judeţului Constanţa L. Ionescu şi Protoiereu al Judeţului Constanţa, preot Ghe. Rădulescu. Comitetul Construcţiei: Iordan M. Stoianov – preşedinte, Preot Cristache Georgescu - vicepreşedinte Velu Curtov – casier. Membri: Stan Sorescu, Petcu Rădulescu, Ion Ghibu, N. Opreanu şi Anghel Marinov”). Din prima, o parte a fost acoperită cu un strat de tencuială, iar cea de-a doua se află în cafasul bisericii.
Biserica a început să se construiască din fonduri colectate, ajungând, în 1897, să aibă pereţii ridicaţi deasupra fundaţiei la înălţimea de 1m, dar lucrările stagnau din lipsă de fonduri.
Primarul oraşului Medgidia, Kemal Agi Amet - om ce studiase la Paris şi Berlin, persoană marcantă printre politicienii timpului şi cu prestigiu în populaţia musulmană - a făcut eforturi pentru a obţine fonduri în scopul zidirii bisericii româneşti.
A devenit legendară intervenţia sa pe lângă ministrul Cultelor, Tache Ionescu. Primarul, îmbrăcat în costumul tradiţional, cu fesul pe cap, s-a înfăţişat ministrului cu vorbele: „Dom` menistră, la mine primar Medgidia este. Acolo ai ceput un biserica pentru creştini, ai făcut temelia, am para puţin şi nu putem merge mai departe. Treba dau un adjutor ispraim a la biserica”.
Tache Ionescu încearcă să-i explice că nu sunt bani şi din nou Kemal intervine: „La mine tatar şi musulman, la tine urman (român) şi cristian este, la mine vrei facem biserică Medgidiei, la tine nu vrei? Ruşine bre, aman, aman!”11
Primarul Medgidiei s-a întors de la Bucureşti cu suma de 10.000 de lei „o completare de credit pentru restaurare”12 cu care s-a terminat biserica, făcându-i-se pereţi din scânduri şi tablă, precum şi pictura interioară.
Lucrările s-au finalizat în 1898, iar sfinţirea a avut loc în 1899. Ctitorul ei a fost preotul Cristache Georgescu, care a păstorit 48 de ani, între 1890 şi 1938. El a fost îngropat în curtea bisericii.13
Biserica are formă de cruce, având 3 turle, două mici şi una mare. Altarul este din lemn de nuc frumos sculptat. Se compune din 8 coloane în stil corintic, la înălţimea uşilor împărăteşti, iar deasupra alte 8 coloane în acelaşi stil. Între primele coloane sunt aşezate icoane mari cu rame, care au deasupra frumoase ghirlande de flori expuse, precum şi icoane mici în mai multe rânduri. Aceste icoane au rama formată din câte 2 coloane mici, răsucite.
Uşile împărăteşti, ca şi cele două laturi, sunt tot din lemn de nuc, cu frumoase ornamentaţii, precum şi 2 strane - una regală şi una episcopală – sunt, de asemenea, frumos ornamentate. Pictura murală: plafonul, turla cea mare şi pereţii au fost pictaţi cu scene biblice în culori plăcute şi cu un desăvârşit simţ artistic.
Cea mai mare parte a icoanelor de pe altar aparţin aceluiaşi pictor, care vădeşte un talent remarcabil (descriere exterioară şi interioară a bisericii, Corneliu Marinescu, Monografia oraşului Medgidia (manuscris) , 1968, p. 141-142).
În documentele vremii14, se consemnează că biserica ’’Sf. Apostoli Petru şi Pavel’’ avea cea mai bună situaţie financiară, dintre toate casele epitropiilor bisericeşti din cadrul plasei.
În anul 1932, din contribuţia enoriaşilor şi alte fonduri colectate, s-a executat reconstrucţia turlelor din cărămidă în locul celor de lemn, s-a refăcut acoperişul şi s-a repictat biserica, de către pictorul Anghelescu din Călăraşi, întreaga lucrare costând suma de 630.750 lei. Tot atunci s-au înlocuit giurgiuvelele ferestrelor, cu cele de fier şi pardoseala din scânduri, cu cea din mozaic. Stilul arhitectonic este romano-bizantin.
Între anii 1962-1963 s-a repictat întregul interior al bisericii, vechea pictură fiind degradată în proporţie de 50%, lucrare efectuată de pictori autorizaţi: I.Musceleanu, preot Lembreu şi I.Gheber cu suma de 57.400 lei, iar în 1956, s-a vopsit în ulei întregul exterior al bisericii, lucrare ce a costat 34.000 lei, toate fondurile fiind realizate integral din veniturile proprii ale bisericii, fără nici un ajutor extern.
În 1983, biserica a fost restaurată şi repictată integral în stilul fresco de către pictorul M. Rădulescu. Lucrarea a fost terminată definitiv în 1985.
Preoţii slujitori ai bisericii’’Sf. Apostoli Petru şi Pavel’’, de la sfinţire şi până în prezent au fost: pr. Cristache Georgescu , pr. Teodor Voineanu, pr. Dumitru Rogovianu, preot Pavel Coblaş , pr. Virgil Nicolae, pr. Octavia Popa.
Este de reţinut, că toată arhiva bisericii a dispărut în timpul ocupaţiei turco-bulgaro-germane din primul război mondial. Unele informaţii se bazează exclusiv pe mărturii.
Singurul document, rămas în arhiva bisericii de la sfinţirea acesteia, consemnează că, în spatele clopotniţei, pe amplasamentul actualelor blocuri IP16, IP11 şi staţia de pompe, s-a aflat cel mai vechi cimitir din Medgidia. Săpăturile efectuate cu ocazia construirii blocurilor au scos la iveală o mulţime de oseminte creştine, datând dinainte de anii 1850.
În curtea bisericii din Medgidia, doctorul Teodor Haralambie a înălţat prin eforturi personale „Fântâna Eroilor Patriei” şi „Crucea uitaţilor, celor rămaşi fără de cruce”.
Biserica cu hramul Sf .Apostoli Petru şi Pavel din Medgidia este lăcaş de credinţă şi rugăciune, de înaltă şi profundă spiritualitate românească pentru generaţiile de ieri, de azi şi de mâine.

Note:
1 Călători străini în ţările Române, vol II – VII, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970-1975, p. 396-397
2 Marele dicţionar geografic al României, vol IV, p. 304
3 Ioan Georgescu, Românii transilvăneni în Dobrogea, în „Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş”, 1918-1928, vol I, Bucureşti, Cultura naţională, 1929, p. 618.
4 Gheorghe Dumitraşcu, Cultura naţională, Localităţi, biserici, mănăstiri româneşti în Dobrogea până la 1878, Editura Fundaţiei „Andrei Şaguna”; Constanţa, 1996, p 218
5 „Farul Constanţa”, nr. 39 din 8 februarie 1881
6 Stoica Lascu, Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1847), volumul I, Muzeul de Istorie Naţională şi de Arheologie, Constanţa 1999, p 141
7 Marele Dicţionar Geografic al României, op. cit. p. 304
8 D. M. Ionesu, Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, Bucureşti 1904, p. 645
9 Arhiepiscopia Timişului şi a Dunării de Jos în trecut şi astăzi, Galaţi, Editura Arhiepiscopiei Timişului şi a Dunării de Jos, 1981, p. 166
10 Aurelia Lăpuşan, Ştefan Lăpuşan, Medgidia Carasu, Editura Muntenia, Constanţa , 1996, p. 102
11 Mehmed Ali Ekrem, Din istoria turcilor Dobrogeni, Bucureşti, Editura Kriterion, 1994, p. 81
12 B. O.R., 22 martie, din 1898, p. 226
13 Aurelia Lăpuşan, Ştefan Lăpuşan, op. cit., p.102
14 Grigore Dănescu, Dicţionarul Geografic al Dobrogei, 1897, p. 300

Ostaşul român - Să fiţi mândri! La 3 iulie 1941 Divizia 1 Blindată română, aflată în eşalonul doi al Corpului 11 armată german, a trecut Prutul pe podul de vase de la Ştefăneşti (75 km nord-nord-vest Iaşi), dirijându-se apoi pe direcţia Pătruşeni, Şapte Bani, Pădurea Statului, permanent pregătiţi să intre în luptă.
Regimentul 1 Care de luptă era constituit din două batalioane, fiecare batalion având 3 companii care de luptă „R 2” (Skoda). În total regimentul avea 126 care de luptă (tancuri), iar fiecare batalion – câte 62.

Sabia-emblemă de tip akinakes descoperită la Medgidia - piesă traco-geto-dacică unică în Europa? Mărturiile arheologice atestă faptul că arealul actualului municipiu Medgidia, oraş central dobrogean, este leagăn de autentică şi elevată civilizaţie precreştină. Descoperirea senzaţională, la Medgidia, a primei mori neolitice specializate, datând de acum 5000 de ani, aşaza civilizaţia românească sub semnul protocronismului cultural şi tehnic universal, alături de strălucitoarele civilizaţii orientale din Summer şi Mesopotamia sau nord-africane, din Egipt.