| Din viața de zi cu zi
Brigada din Craiova are un nou comandant
Cristina FRATU
Pe 2 decembrie, la Brigada 2 Infanterie Rovine, a avut loc ceremonialul de numire în funcție a unui nou comandant. La festivitate, a fost prezent și domnul general-maior Nicolaie DOHOTARIU, comandantul Diviziei 1 Infanterie Dacica, cel care a dat citire Ordinului Ministrului Apărării Naționale din 23 noiembrie 2009, prin care domnul colonel Emil TUDOSIE a fost numit în funcția de comandant al Brigăzii 2 Infanterie Rovine.
Și, cum o bucurie nu vine niciodată singură, prin decret prezidențial, nou-numitului comandant de la Craiova i s-a acordat gradul de general de brigadă cu o stea.
Investirea în funcție și înaintarea în grad , au reprezentat un moment oportun pentru comandantul diviziei de a adresa câteva cuvinte celor prezenți la ceremonial. În primul rând doresc să urez domnului general un bun (re)venit în rândurile Diviziei 1 Infanterie. Cred și sunt convins că mulți dintre dumneavoastră îl cunoașteți deja foarte bine. În fond, aș putea spicui câteva dintre reperele carierei dumnealui și o să remarcați cu toții că acest traseu al vieții de militar s-a împletit cu o perioadă prolifică a brigăzii din Bănie. A absolvit Școala militară de ofițeri activi în anul 1977 și Academia de Arme Întrunite în 1986. A urmat cursul post-academic de comandanți de brigăzi și cursul de perfecționare în conducere strategică. În anul 2004, a primit titlul de doctor în științe militare și a terminat Colegiul Național de Apărare în 2008.
Așa cum vă spuneam, cariera domniei sale a fost strâns legată de destinul brigăzii craiovene. Pe lângă funcția de comandant de pluton, de ofițer cu pregătirea de luptă în cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte sau de ofițer 2 în cadrul secției operații a Armatei a III-a, dumnealui a fost pentru o perioadă extrem de lungă, șef de stat major la Divizia 2 Mecanizată. Ulterior, a îndeplinit funcția de șef al operațiilor la Corpul 1 Armată Teritorial. Ultima funcție, cea de pe care a fost numit acum comandant, a fost cea de locțiitor al șefului Corpului de Control și Inspecție al ministrului Apărării Naționale.
Doresc să îl felicit pe domnul general de brigadă Emil TUDOSIE, atât pentru gradul obținut, cât și pentru funcția în care a fost învestit. Sunt convins că va menține, cel puțin la același standard, nivelul atins de Brigada 2 Infanterie «Rovine».
Și, nu în ultimul rând, comandantul diviziei a ținut să-i mulțumească și domnului colonel Viorel ALBĂSTROIU, locțiitorul comandantului marii unități, pentru perioada în care a asigurat interimatul la conducerea brigăzii.
|